Coronavirus România 21 martie. Câte persoane s-au infectat în ultimele 24 de ore? Grupul de Comunicare Strategică va anunța, în jurul orei 13:00, câți oameni s-au infectat cu noul coronavirus. De asemenea, același grup va informa și bilanțul pandemiei de COVID-19.
Până astăzi, 21 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 897.115 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 806.200 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.267 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.897. Dintre acestea, 1.334 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.486.880 de teste RT-PCR și 501.385 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.073 de teste RT-PCR (8.736 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.337 la cerere) și 5.319 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 62.484 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.467 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.352 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 116 persoane.